Ok, am revenit cu animalele de hârtie. Ce este totuşi interesant la o asemenea serie? Păi... au BPZ-uri lungi şi scurte. Dar asta nu e tot. BPZ-urile lungi pot avea verso-ul (acolo unde sunt instrucţiunile) inversat. Adică intrucţiunile pot fi pe dreapta sau pe stânga. Şi mai mult, aceste animale au ieşit în câteva ţări din vest cu numerotaţie şi BPZ cu DE (DE168-DE171), iar puiul cel galben pe care-l vedeţi în poză a ieşit exclusiv în această serie DE. Credeaţi că aţi scăpat? Ei bine nu, în sezonul nou 2011-2012 este o noua serie de animale gonflabile, de patru. Vă urez să nu le întâlniţi prea des.
17 august 2011
16 august 2011
Animale gonflabile (UN70-UN75) - Seria scurtă
Sezonul 2010-2011 a fost unul foarte interesant din punct de vedere al jucăriilor care au picat în Kinder Joy. Astfel în primele 6 luni, (septembrie-februarie) în puţinele locuri în care Joy a fost disponibil (Ucraina, Austria, Israel) au fost alte jucării/BPZ-uri decât în următoarele 6 luni. Asta a generat şi o grămadă de trudă în a completa colecţii, dar de-asta e viaţa de colecţionar frumoasă :-)
În fine, o altă serie din acest sezon care n-a primit laude prea mari a fost şi cea de animale gonflabile. O să revin cu povestea lor odată cu seria completă, deocamdată să ştiţi că în Kinder Joy au fost disponibile foarte puţin timp şi nu în cele cu Rio de la noi. Seria scurtă era formată din doar 2 bucăţi, pisica şi iepurele. BRB :-)
14 august 2011
Strumfii 2010 (UN126-UN134) - Seria completă
Da, este adevărat, anul trecut in Franţa şi apoi în Italia anul acesta a apărut o nouă serie de Ştrumfi, cu Bebe Ştrumf şi Gargamel ca noutăţi. Bineînţeles, seria arată foarte bine, iar Gargamel are două variante: cu haine negre şi cu haine gri. Pe internet circulă deja informaţii legate de ţările în care va mai ieşi această serie: în Germania la sfârşitul anului şi în Rusia în Kinder Joy (împreună cu accesorii!). O serie deosebită, vă urez succes în a o completa.
13 august 2011
Barcutele Joy (UN247-UN248) - Seria completă
O inovaţie din sezonul acesta de Joy sunt jucăriile care folosesc carcasa goală a oului pentru a completa construcţia. Una din aceste serii este şi cea de bărcuţe. Cele 4 barcuţe, din care 2 câte 2 se diferenţiază doar prin culori, se găsesc relativ uşor în ouă, deci seria poate fi completată foarte repede. Spor.
06 august 2011
Animalele cu burtică (UN09-UN20) - Seria completă
Una din cele mai îndrăgite serii ale sezonului care se încheie luna aceasta este cea a animalelor cu burtică. Sunt nu mai puţin de 12 animăluţe, ceea ce face seria un pic mai dificil de completat. 6 din ele au burtica catifelată iar în capsulă sunt protejate suplimentar de o punguţă. BPZ-urile acestei serii sunt de 2 feluri, lungi prezentând seriile din Kinder Nature şi scurte prezentând doar seria aceasta. Spor la colecţionat.
05 august 2011
Rio Accesorii - Seria completă
Ca de obicei Ferrero ne terorizeaza şi anul acesta cu accesorii legate de seria principala în Kinder Joy. Cu excepţia puzzle-urilor, nu cred ca e vreo jucărie de genul acesta apreciată de cineva cu adevărat (vorbesc de ultimii 3-4 ani). Dar ca şi colecţionari, le strângem, ce să mai...
Deci iată seria, care este uşor de completat, mai puţin piesa UN301, care mi-a dat ceva de furcă.
Deci iată seria, care este uşor de completat, mai puţin piesa UN301, care mi-a dat ceva de furcă.
22 iulie 2011
Rio (UN270-UN277) - Seria completă
Iată şi seria completă RiO, colecţia principală din Kinder Joy din această vară. De remarcat că figurile pică destul de frecvent în ouă (dintr-o cutie de 24 de ouă în 12 am găsit figuri) dar maimuţa Mauro se ascunde destul de bine. A mea provine din Italia deşi am încercat mai bine de 60 de Joy din România. Dar na, poate n-am avut eu noroc şi voi aveţi. Succes la colecţionat.
30 iunie 2011
Elice (UN87-UN89) - Seria completă
Deşi amintesc de seria Elicelor din sezonul 2007-2008, acestea trei sunt diferite prin faptul ca au un soi de mâner care face manevrarea mai uşoară. Seria aceasta a ieşit în Kinder Surprise cu logo-ul Kinder Active si apoi în Joy fără logo, dar completă (în mod surprinzător). Este uşor de completat, spor...
Etichete:
Kinder Active,
montabile,
serii complete,
UN
18 iunie 2011
Maimuţele aruncătoare de coji de banană (UN42-UN47) - Seria completă
O altă serie sub egida "Kinder NATURE" şi aş zice la fel de reuşită este şi acest şir de maimuţe simpatice, fiecare fiind un aruncător de coji de banană. Se găsesc relativ uşor în ouă astfel încât seria se poate completa rapid. Spor.
Etichete:
Kinder Nature,
montabile,
serii complete,
UN
17 iunie 2011
Accesorii RIO
In magazinele Carrefour se desfăşoară o promoţie prin care se pot câştiga autocolante si accesorii de mobil RIO dacă cumpăraţi produse Kinder... În poză aveţi 2 din 3 modele de accesorii şi foaia de autocolante.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)









