30 noiembrie 2009

Elicele japoneze (DE45-DE50) - Seria completă

Bun, dacă am văzut seria scurtă, acum să vedem seria completă a elicelor nipone: 6 bucăţi, pe toate le puteţi găsi în Kinder Surprise şi sunt destul de întâlnite. BPZ-urile sunt în stil JOY, cu avertizările ataşate. Evident, e mai mişto să ai seria completă, ceea ce vă doresc şi vouă.

26 noiembrie 2009

Elicele japoneze (DE45-DE50) - Seria scurtă

Una din seriile de sezonul acesta din Kinder Joy este cea de elice, sau roţi japoneze. Spun asta, pentru ca deşi au acelaşi mecanism ca multe alte elice Kinder, nu prea reuşesc să zboare, de altfel pe BPZ se vede cum se pot folosi la concursuri de "cât de departe le poţi... rostogoli". Designul este interesant, după titlu v-aţi dat seama că e vorba de motive nipone, mai precis de caractere din poveştile japoneze. N-aş zice ca au un grad mare de fun, doar le-am bifat ca le am şi atât.
Până în acest moment, în afară de elicea verde, celelalte sunt păsări rare în Kinder Joy. Seria este scurtă, ca de obicei, conţinând doar 4 din cele 6 jucării ale seriei complete.
Spor la colecţionat.

24 noiembrie 2009

Broscuţele săritoare (DE51-DE55) - Seria completă

Broscuţele săritoare, o altă serie din acest sezon care a apărut doar în Kinder Surprise, se compune din 5 jucării colorate diferit, care au un mic mecanism cu resort. Prin apăsarea unui mic plastic broscuţa sare în spate, peste cap.
Această serie se găseşte cu două tipuri de BPZ, unul cu logo "Kinder FANTASY" şi unul fără logo. Ambele se găsesc amestecat în ouă, nu sunt diferenţe pe zone geografice sau pe loturi.
Succes în completarea seriei.

23 noiembrie 2009

Maimuţele cu... ştampilă (DE31-DE35) - seria completă

Singura serie care se găseşte sigilată în Kinder Surprise în acest sezon este cea a maimuţelor cu ştampilă. Sunt patru maimuţe simpatice, iar ştampilele sunt de culori diferite. Eu am ales să le păstrez în continuare sigilate cel puţin pentru moment, motiv pentru care in poză le vedeţi aşa:

22 noiembrie 2009

Noul pachet Kinder Joy de Crăciun

Ferrero România loveşte din nou!
În sfârşit avem parte de un nou 3-pack, special de Crăciun, dezamăgirea fiind în continuare că ni se bagă pe gât tot Ice Age 3, deşi peste tot în Europa, e adevărat că în Kinder Surprise, se găseşte o serie specială dedicată Crăciunului.
Pack-ul este cu design nou, cu o cutie ceva mai interesantă şi da, o surpriză din trei este garantat Ice Age 3 (dar nu este garantat un monobloc, poate să cadă foarte bine unul dintre accesorii). Ca de obicei preţul este mai mare decât trei ouă cumpărate separat, doar avem un carton în plus, nu?
Mai sunt şi alte bunătăţi speciale de Crăciun marca Kinder, remarcata mea este Kinder Chocolate cu baretele învelite în staniol cu design de Crăciun. Nu au mai apărut, cel puţin până acum, ouăle cu surprize Maxi, dar nu e timpul pierdut.

21 noiembrie 2009

Ice Age 3 accesoriile - seria completă

Seria de accesorii de la Ice Age 3 este doar o reluare a multor jucării apărute în ultimele 3 sezoane (2S & ST, TT şi NV) la care s-au schimbat autocolantele. Singura jucărie nouă, însă proiectată tot în urmă cu două sezsoane este TT381, celularul albastru.
Ar mai fi caruselul în care Scrat aleargă după ghindă (2S 60), scena 3D cu mama dinozaur, Sid şi Scrat(ST 281), scena rotitoare cu Sid şi mama dinozaur(2S 209), lupa cu toate personajele(2S 15) şi insigna cu Buck(Nv 157). M-aş hazarda să spun că este doar o serie de umplutură şi că designerii de la MPG n-au mai avut chef să mai conceapă ceva nou.

16 noiembrie 2009

Ice Age 3 (NV265-NV274) - seria completă

În sfârşit, am reuşit să aduc şi seria asta la fotograf. :-D Cine a văzut filmul va recunoaşte imediat personajele, de departe remarcându-se Sid cu ou în braţe. O să vi prezint încă o dată de la stânga la dreapta în poză: Manny (NV265), Ellie (NV266), Diego (NV267), Scrat (NV269), Scratesse (NV270), Buck (NV273), Sid (NV268), Puii de dinozaur (NV272), Mama dinozaur(NV271) şi Rudy (NV274). Acesta din urmă este fluorescent, şi se vede foarte spectaculos când stingeţi lumina. În poză vedeţi BPZ-ul neutru pentru Kinder Joy şi cel german. Mai există şi unul neutru lung, în stil DE, care a apărut în Kinder Surprise. Pentru că încă este seria curentă de la noi, vă urez succes în a o completa, un lucru relativ dificil acum, dacă Ferrero nu ne mai vinde tripackuri.

13 noiembrie 2009

Noile Kinder Sorpresa în Italia

Şi săptămâna asta am primit oua de peste mări şi zări, din frumoasa Italie. De data aceasta, cine mi le-a adus a luat ouă individuale, nepuse în pack-uri, ouă care au un nou şi interesant staniol:
Aş zice că se pot agăţa şi în Pomul de Crăciun, eventual în loc de bomboane de pom. Distracţia ar fi garantată (pe ale mele totuşi le-am mâncat deja).

10 noiembrie 2009

Copiii cu skateboard (NV01-NV10) - Seria completă

A trecut ceva vreme de când am postat prima oară despre Copiii cu skateboard şi vă prezentam seria de 4 personaje din Kinder Joy. De data aceasta vă arăt seria completă de 10 personaje, plus două variante la NV005 (cu şireturi pictate, fără şireturi pictate, fără ghete pictate). Seria se face relativ uşor, este considerată o serie de monoblocuri şi sunt ţări în care a fost considerată serie principală (Ucraina, Dubai...).
Vă urez succes în tentativa de a o completa.

07 noiembrie 2009

6-pack din Spania cu Asterix

Am mai reuşit să mai pun pe cineva să-mi aducă ouă din Spania, de data aceasta am obţinut un 6-pack cu Asterix, foarte draguţ (şi relativ scump, deşi a fost luat de la Carrefour). Două surprize din seria Asterix sunt garantate (şi au BPZ neutru, fără scris). Cutia are scris pe ea în spaniolă şi în portugheză, iar seria Asterix este notată ca fiind "ediţie limitată". Cutia asta a reuşit performanţa să-mi ofere numai surprize pe care nu le aveam dublură, aşa că sunt destul de mulţumit.