29 decembrie 2009

Lansatoarele SF (DE60-DE64) - Seria completă

Aşa cum vă spuneam seria completă are, faţă de seria din Kinder Joy, o singură jucărie în plus, lansatorul galben. Nu este foarte greu de găsit, trebuie doar să mâncaţi Kinder Surprise. :D

27 decembrie 2009

Lansatoarele SF (DE60-DE64) - Seria scurtă

Lansatoarele acestea au teme ecologice (foc, apă, lavă, vânt şi vegetaţie) şi diferite culori pentru fiecare temă. Principiul de joacă este simplu, prin forfecare se lansează o chestie rotundă. Eventual se poate face concurs, care ajunge mai departe... În Kinder Joy seria este de doar 4 lansatoare, lipsind cel galben. Este o serie uşor de făcut, vă urez succes.

26 decembrie 2009

Nave clasice şi moto moderne (NV301-NV305) - Seria completă

Această serie amestecată este o reluare a unor jucării apărute la mijlocul anilor 90 si a apărut în America de Sud şi în Australia şi Noua Zeelandă în sezonul trecut, deşi restul jucăriilor erau din seriile S şi 2S. Este vorba de o serie de trei corăbii clasice, una chineză, una romană şi una vikingă la care se adaugă un om pe motocicletă şi unul pe waterscooter. Dacă vă întrebaţi care este legătura... n-aş putea să vă spun. Calitatea lasă destul de mult de dorit, se ia culoarea de pe autocolante şi nici nu prea stau lipite pe plastic. Doar dificultatea relativă cu care se poate procura această serie o face cât de cât interesantă. În rest, dacă nu colecţionaţi remake-uri, este o serie de sărit.

25 decembrie 2009

Bătălia Crăciunului (NV60-NV67) - Seria completă

Sezonul trecut abordarea seriei de Crăciun a fost cel puţin... interesantă... Două echipe care se bat cu... pachetele cu cadouri. Avem echipa roşie şi echipa albastră, fiecare cu tipul ei de catapultă, gata să acopere cealaltă echipă cu cadouri.

Crăciun fericit, ce să mai ! :)

20 decembrie 2009

Animăluţele care se răstoarnă (NV23-NV30) - Seria completă

După mai bine de un an vă prezint acum şi seria completă a animăluţelor care se răstoarnă. Celor 8 piese ale seriei li se adaugă o cărticică animată (NV164) la fel ca în cazul Puricilor. Jucăriile sunt care mai de care mai drăguţă, crocodilaşul câştigând chiar concursul de popularitate al jucăriilor NV lansat de site-ul www.magic-kinder.com. Este o serie relativ uşor de găsit, vă urez succes în a o face.

19 decembrie 2009

Animalele cu urechi lungi (NV89-NV91,NV100-NV104) - seria completă

Această serie se bazează pe nişte urechi foarte lungi realizate din hârtie. Scopul urechilor, aşa cum este ilustrat în BPZ este sa amortizeze o cădere prin învârtirea în jurul axei. Aş zice că e o serie care nu a încântat pe nimeni, şi doar girafa (NV103) a suscitat mai mult interes pentru că a fost o apariţie mai rară în ouă. Seria a fost disponibilă doar în Kinder Surprise.

18 decembrie 2009

Ştrumfii (NV129-NV137) - seria completă

Apărută anul trecut odată cu aniversarea a 50 de ani de la prima bandă desenată cu ştrumfii, seria este nemaipomenit de bine realizată personajele sunt foarte bine conturate, şi chiar şi elementele de decor sunt potrivite (sau inversate) foarte interesant. Iniţial a apărut în Germania, mai apoi în Grecia, Elveţia, Rusia şi este anunţată şi pentru Italia la începutul anului viitor. Sunt zvonuri ca următoarea serie din Kinder Joy de la noi va fi tot aceasta, dar să aşteptăm luna martie :) Sunt patru tipuri de BPZ-uri plus o figură specială cu BPZ-ul propriu.
În Germania au apărut două tipuri de BPZ-uri, unul cu figurile tip poză şi altul cu figuri de tip cartoon (numai pentru 6 dintre caractere). În poză în stânga îl puteţi vedea pe primul. În dreapta în poză este BPZ-ul pentru Grecia, Elveţia şi probabil Italia. În Rusia a apărut un BPZ pe care nu scrie nimic. Figura specială apărută în Germania a fost lansată într-o cantitate destul de limitată şi cutiile cu ouă în care se găseau au fost cumpărate aproape toate de negustorii de jucării kinder, de aceea preţul ei acum este undeva în jur de 150 de euro. Cu excepţia acestei jucării, celelate, pe care le puteţi vedea şi în poză sunt relativ uşor de găsit. Succes.

10 decembrie 2009

Transformers (NV73-NV76) - Seria completă

Sezonul trecut am avut şi o mini serie de transformers în Kinder Surprise. Patru vehicule se puteau transforma în patru roboţi în formă de animal. În afară de crocodilul-tren verde, celelalte mi s-au părut mai degrabă nereuşite, dar mă rog, le bifăm şi pe astea la colecţie. În poze puteţi vedea cum arată jucăriile atât sub formă de vehicul cât şi sub formă de robot-animal şi puteţi trage concluziile singuri.

07 decembrie 2009

Kinder Überraschung la Billa din nou

Ei bine da, la Billa sunt din nou disponibile Kinder Überraschung în pachete de 4 ouă. Am văzut întâmplător reclama pe un site:


05 decembrie 2009

Gorilele cu atitudine - seria completă (2S-28 - 2S-32)

Gorilele de pluş din sezonul 2006-2007 s-au gasit în colecţie completă chiar şi în Kinder Joy. Cele 5 gorile colorate, fiecare exprimând o atitudine diferită au reprezentat una din cele mai reuşite serii dintr-un sezon de altfel foarte spectaculos. Pentru colecţionarii de BPZ-uri, sunt destul de multe tipuri de BPZ-uri de colecţionat, ca de altfel la toate sezoanele colecţiilor MPG până la TT. Ar fi versiunea vest-europeană, est-europeană, germană şi joy ca standard. La joy unele gorile au şi BPZ lung, cu avertizari şi scurt. Mai sunt şi BPZ-uri din America de Sud, un pic diferite. Dar bineînţeles starurile sunt gorilele, şi vă urez succes în a le obţine pe toate.

01 decembrie 2009

Smart (TT089 - NV083) - Seria completă

În sezonul trecut s-a lansat a patra serie de SMART-uri. Au fost doua serii cu cod C, o serie cu cod TT şi seria aceasta cu două maşini având codul TT089 şi două maşini având codul NV093. Diferenţa între maşini este dată de lipsa acoperişului la jucăriile NV. SMART-urile alb şi albastru sunt cele fără acoperiş, cel roşu şi cel galben sunt cu acoperiş. Maşinile sunt uimitor de detaliate pentru nişte machetuţe atât de mici şi nu se găseau foarte uşor în ouă. Nu au fost disponibile decât în Kinder Surprise. Părerea mea este că dau foarte bine într-o vitrina :D

30 noiembrie 2009

Elicele japoneze (DE45-DE50) - Seria completă

Bun, dacă am văzut seria scurtă, acum să vedem seria completă a elicelor nipone: 6 bucăţi, pe toate le puteţi găsi în Kinder Surprise şi sunt destul de întâlnite. BPZ-urile sunt în stil JOY, cu avertizările ataşate. Evident, e mai mişto să ai seria completă, ceea ce vă doresc şi vouă.

26 noiembrie 2009

Elicele japoneze (DE45-DE50) - Seria scurtă

Una din seriile de sezonul acesta din Kinder Joy este cea de elice, sau roţi japoneze. Spun asta, pentru ca deşi au acelaşi mecanism ca multe alte elice Kinder, nu prea reuşesc să zboare, de altfel pe BPZ se vede cum se pot folosi la concursuri de "cât de departe le poţi... rostogoli". Designul este interesant, după titlu v-aţi dat seama că e vorba de motive nipone, mai precis de caractere din poveştile japoneze. N-aş zice ca au un grad mare de fun, doar le-am bifat ca le am şi atât.
Până în acest moment, în afară de elicea verde, celelalte sunt păsări rare în Kinder Joy. Seria este scurtă, ca de obicei, conţinând doar 4 din cele 6 jucării ale seriei complete.
Spor la colecţionat.

24 noiembrie 2009

Broscuţele săritoare (DE51-DE55) - Seria completă

Broscuţele săritoare, o altă serie din acest sezon care a apărut doar în Kinder Surprise, se compune din 5 jucării colorate diferit, care au un mic mecanism cu resort. Prin apăsarea unui mic plastic broscuţa sare în spate, peste cap.
Această serie se găseşte cu două tipuri de BPZ, unul cu logo "Kinder FANTASY" şi unul fără logo. Ambele se găsesc amestecat în ouă, nu sunt diferenţe pe zone geografice sau pe loturi.
Succes în completarea seriei.

23 noiembrie 2009

Maimuţele cu... ştampilă (DE31-DE35) - seria completă

Singura serie care se găseşte sigilată în Kinder Surprise în acest sezon este cea a maimuţelor cu ştampilă. Sunt patru maimuţe simpatice, iar ştampilele sunt de culori diferite. Eu am ales să le păstrez în continuare sigilate cel puţin pentru moment, motiv pentru care in poză le vedeţi aşa:

22 noiembrie 2009

Noul pachet Kinder Joy de Crăciun

Ferrero România loveşte din nou!
În sfârşit avem parte de un nou 3-pack, special de Crăciun, dezamăgirea fiind în continuare că ni se bagă pe gât tot Ice Age 3, deşi peste tot în Europa, e adevărat că în Kinder Surprise, se găseşte o serie specială dedicată Crăciunului.
Pack-ul este cu design nou, cu o cutie ceva mai interesantă şi da, o surpriză din trei este garantat Ice Age 3 (dar nu este garantat un monobloc, poate să cadă foarte bine unul dintre accesorii). Ca de obicei preţul este mai mare decât trei ouă cumpărate separat, doar avem un carton în plus, nu?
Mai sunt şi alte bunătăţi speciale de Crăciun marca Kinder, remarcata mea este Kinder Chocolate cu baretele învelite în staniol cu design de Crăciun. Nu au mai apărut, cel puţin până acum, ouăle cu surprize Maxi, dar nu e timpul pierdut.

21 noiembrie 2009

Ice Age 3 accesoriile - seria completă

Seria de accesorii de la Ice Age 3 este doar o reluare a multor jucării apărute în ultimele 3 sezoane (2S & ST, TT şi NV) la care s-au schimbat autocolantele. Singura jucărie nouă, însă proiectată tot în urmă cu două sezsoane este TT381, celularul albastru.
Ar mai fi caruselul în care Scrat aleargă după ghindă (2S 60), scena 3D cu mama dinozaur, Sid şi Scrat(ST 281), scena rotitoare cu Sid şi mama dinozaur(2S 209), lupa cu toate personajele(2S 15) şi insigna cu Buck(Nv 157). M-aş hazarda să spun că este doar o serie de umplutură şi că designerii de la MPG n-au mai avut chef să mai conceapă ceva nou.

16 noiembrie 2009

Ice Age 3 (NV265-NV274) - seria completă

În sfârşit, am reuşit să aduc şi seria asta la fotograf. :-D Cine a văzut filmul va recunoaşte imediat personajele, de departe remarcându-se Sid cu ou în braţe. O să vi prezint încă o dată de la stânga la dreapta în poză: Manny (NV265), Ellie (NV266), Diego (NV267), Scrat (NV269), Scratesse (NV270), Buck (NV273), Sid (NV268), Puii de dinozaur (NV272), Mama dinozaur(NV271) şi Rudy (NV274). Acesta din urmă este fluorescent, şi se vede foarte spectaculos când stingeţi lumina. În poză vedeţi BPZ-ul neutru pentru Kinder Joy şi cel german. Mai există şi unul neutru lung, în stil DE, care a apărut în Kinder Surprise. Pentru că încă este seria curentă de la noi, vă urez succes în a o completa, un lucru relativ dificil acum, dacă Ferrero nu ne mai vinde tripackuri.

13 noiembrie 2009

Noile Kinder Sorpresa în Italia

Şi săptămâna asta am primit oua de peste mări şi zări, din frumoasa Italie. De data aceasta, cine mi le-a adus a luat ouă individuale, nepuse în pack-uri, ouă care au un nou şi interesant staniol:
Aş zice că se pot agăţa şi în Pomul de Crăciun, eventual în loc de bomboane de pom. Distracţia ar fi garantată (pe ale mele totuşi le-am mâncat deja).

10 noiembrie 2009

Copiii cu skateboard (NV01-NV10) - Seria completă

A trecut ceva vreme de când am postat prima oară despre Copiii cu skateboard şi vă prezentam seria de 4 personaje din Kinder Joy. De data aceasta vă arăt seria completă de 10 personaje, plus două variante la NV005 (cu şireturi pictate, fără şireturi pictate, fără ghete pictate). Seria se face relativ uşor, este considerată o serie de monoblocuri şi sunt ţări în care a fost considerată serie principală (Ucraina, Dubai...).
Vă urez succes în tentativa de a o completa.

07 noiembrie 2009

6-pack din Spania cu Asterix

Am mai reuşit să mai pun pe cineva să-mi aducă ouă din Spania, de data aceasta am obţinut un 6-pack cu Asterix, foarte draguţ (şi relativ scump, deşi a fost luat de la Carrefour). Două surprize din seria Asterix sunt garantate (şi au BPZ neutru, fără scris). Cutia are scris pe ea în spaniolă şi în portugheză, iar seria Asterix este notată ca fiind "ediţie limitată". Cutia asta a reuşit performanţa să-mi ofere numai surprize pe care nu le aveam dublură, aşa că sunt destul de mulţumit.

30 octombrie 2009

Roboţii (NV250-255) - Seria completă

Apărută în vară odată cu ultimele ouă cu Looney Tunes Active, această serie este una din cele trei serii de demontabile NV făcută special pentru Kinder JOY (surprizele de acest gen nu ar încăpea în capsula standard de la Kinder Surprise). Este compusă din 6 jucării care pot fi roboţi, aşa cum îi vedeţi în poză, sau capete de creion, sau avioane, o serie foarte reuşită din acest punct de vedere. Mai puţin inspirate sunt unele autocolante, care duc mai degrabă cu gândul la lumea păpuşilor decât la cea a roboţilor care se pot transforma în avioane. Nu este o serie greu de găsit, spor la înfulecat ouă...

23 octombrie 2009

Looney Tunes Active (TT392-TT401) - seria completă

Seria Looney Tunes Active, apărută la noi la sfârşitul lui martie 2009 a apărut ceva mai devreme în Europa, şi anume în mai 2008 în Germania, Spania şi Portugalia în Kinder Joy. În aceste trei ţări seria avea o surpriză în plus, Willie E. Coyote pe windsurf (TT400). După aceea, spre toamnă a apărut în Benelux în Kinder Surprise şi mai apoi în toată Europa de Est, tot în ouăle de ciocolată. Pentru că ouăle au spaţiu mai mic pentru surprize, s-a renunţat la introducerea lui TT400, iar TT393 (Daffy Duck) şi TT396 (Sylwester) au surf-ul făcut din două bucăţi.
Probabil din lipsă de jucării, deşi Kinder Joy, şi la noi s-a renunţat la TT400, însă TT393 şi TT396 au surf-ul standard, dintr-o bucată. În poză puteţi vedea ambele tipuri de surf şi pe Coyote... pe care vi-l arăt şi separat, cu BPZ-ul din Germania.



19 octombrie 2009

Baby Looney Tunes - Prinţesele (NV-2-1 - NV-2-5) - Seria completă

În Italia, în fiecare primăvară apar ouă numite "Mini Gransorpresa". Sunt ouă de 41 de grame cu surprize doar un pic mai mari decât cele obişnuite. Apărute acum 3 ani cu o serie de "Puişori sportivi", au continuat anii următori cu "Baby Looney Tunes".
Anul acesta am avut o nouă premieră, cu două serii, una pentru fetiţe şi una pentru băieţi. Seria pentru fetiţe este de "prinţese" de poveste "jucate" de personajele din Baby Looney Tunes şi este formată din 5 personaje. Nu este o serie foarte dificil de găsit, dar ouăle erau un pic cam scumpe, deci şi surprizele sunt cotate un pic mai mult.

09 octombrie 2009

Magic Sport 2 Accesorii (TT150-TT151) - serii complete

Seria Magic Sport 2 a avut parte şi de accesorii, aşa cum au toate seriile care se respectă. Accesoriile au ieşit în trei ţări, Italia, Germania şi Elveţia şi constau într-un cap de creion cu o mână în vârf şi un "aplaudac", ambele purtând însemnele tării respective. Nu sunt foarte greu de găsit, şi seria se face repede.

06 octombrie 2009

Un an de blog şi "surprise" de la Ferrero

Ei bine, blogul a împlinit venerabila vârstă de un an. Sper că l-aţi citit cu plăcere şi că o veţi face în continuare, iar eu sper sa scriu mai des şi mai bine. Celor care au făcut schimburi cu mine le mulţumesc, şi aştept şi alţi doritori. Vă reamintesc de asemenea că se colecţionează şi hârtiuţele de la jucării (întregi, fără să rupeţi nici măcar avertizările), şi chiar dacă voi nu o faceţi, puteţi să le daţi la schimb pentru jucării. Pe cei dornici să-şi completeze colecţiile îi aştept cu un mail la surprize.kinder@gmail.com.
Că tot am împlinit un an, voi dezvălui şi surpriza pe care ne-o face Ferrero. În această toamnă se găsesc prin diverse supermarketuri, probabil cu titlul de TEST, şi ouă de ciocolată Kinder Surprise făcute special pentru România (vezi foto). Seria principală este Happy Hippo Talent Show cu BPZ-uri neutre (aici înţeleg, pentru o cantitate mică nu se meritau BPZ-uri personalizate pentru România). Singura mea nemulţumire este legată de cantităţile mici livrate şi de faptul că se găsesc în supermarketuri scumpe. Mulţumesc lui Dan pentru pont. Promit că în curând voi scrie un post Kinder Surprise vs Kinder Joy. Vă hazardaţi să ghiciţi care îmi place mai mult? :D

04 octombrie 2009

Kinderino Sport (NV201 - NV205) - Seria completă

Kinderino, cunoscut în Germania şi sub numele Eierman (Omul Ou) este mascota oului Kinder. Este foarte popular mai ales la nemţi, de altfel imaginea lui apare cam pe toate pack-urile care ies acolo. Sunt foarte multe gadgeturi publicitare apărute cu Kinderino, şi sunt şanse să-l găsiţi adăpostind nişte ouă în magazinele Duty Free din marile aeroporturi.
Kinderino Sport este o serie în ediţie limitată lansată toamna trecută în Italia şi Germania în nişte ouă speciale în care se putea găsi doar această serie. Tirajul a fost de doar 10.000 de serii complete. Se compune din cinci Kinderino în diferite ipostaze sportive: fotbalist, karateka, bungee-jumper, skater şi schior. BPZ-urile sunt format lung. De altfel doar câteva serii din sezonul NV au beneficiat de formatul lung, prima din ele fiind Kinderino Sport.

29 septembrie 2009

Pack-urile

Pack-urile sunt ambalajele de mai multe ouă (de obicei 3, 4 sau 6, dar nu este o regulă). Acestea se colecţioneaza la rândul lor. Până acum în Romania am vazut cinci tipuri de pack-uri de 3 ouă:
doua tipuri de Paşte 2008, Monştrii si piraţii septembrie 2008, Crăciun 2008 (tot cu M&P) şi Paste 2009 (cu Looney Tunes Active). Din nefericire o strategie defectuoasă (dupa părerea mea) de marketing a Ferrero Romania a făcut ca 3-packurile de la noi sa fie mereu mai scumpe decât 3 ouă luate separat. Acum însă, cu scumpirea oualelor s-ar putea reveni la normal (nu înţeleg de ce nu avem şi 3-pack cu Ice Age 3?? ).
Revenind însă la colecţionat, packurile, pentru a putea fi păstrate în condiţii optime se desfac cu... fierul de călcat. La Kinder Joy puteţi scoate ouăle mai întâi. Daca aveţi packuri cu Kinder Surprise atunci acestea se desfac mai întâi cu fierul, apoi se scot ouăle. Scopul este de a avea cutia desfăcuta corect, nedeteriorată. Între fier şi cutie puneţi un tricou vechi de bumbac pentru a nu deteriora cutia.

De asemenea se colecţioneaza cutiile display de 24 de ouă si 72 de ouă (daca aveţi loc). Puteţi vedea la mine pe blog cutiile de la Monştrii şi Piraţii, Looney Tunes Active şi Ice Age 3.

28 septembrie 2009

Kinder Überraschung din Elveţia

Ca de obicei, insistent fiind, am obţinut adus de cineva un 6-pack din Elveţia cu Ştrumfii. Acest 6 pack se compune de fapt din două 3-packuri. Ca bonus, pe lângă preţul mai mic de pe cutie, în interior erau şi două abţipilde bonus (puteţi vedea pozele de pe ambalaj). Jucăriile, în afară de seria Ştrumfii, care a fost anul trecut în Germania şi în primăvară în Grecia, erau din seria noua DE. Un zvon ar fi că după Ice Age 3 în martie anul viitor piticii albaştri vor poposi şi în Kinder Joy la noi. Rămâne de văzut, şi o să mă risc cu un pronostic prin ianuarie-februarie. Între timp, de săptămâna aceasta, în Elveţia au început să apară noua serie Happy Hippo Talent Show.


24 septembrie 2009

Iepuraşii de Paşte (TT116-TT123) - Seria completă

Această serie de iepuraşi catifelaţi a apărut în primăvara anului 2008. De altfel se poate vedea pe BPZ-ul din stânga însemnele specifice Sărbătorii Pascale. Este compusă din 8 piese care se găseau ambalate în interiorul capsulei din ouăle de ciocolată. Această serie se găsea uşor şi în ouăle aduse de Billa anul acesta de Paşte.
BPZ-ul din dreapta este unic pentru toată seria şi se putea găsi în zonele în care seria a fost distribuită în afara sărbătorilor şi în zonele cu populaţie preponderent non-creştină (Brazilia şi Turcia - am dat un exemplu pentru fiecare situaţie).
Fiind foarte simpatici vă urez să-i aveţi pe iepuraşi cât mai repede în colecţia voastră.

20 septembrie 2009

Update Kinder.ro

În sfârşit Ferrero România a reuşit să actualizeze şi site-ul http://www.kinder.ro/ la sectiunea Kinder Joy. De data asta nu sunt jocuri, doar o prezentare a personajelor din seria principală. Se pare că bugetul de marketing s-a mai micşorat. :D

17 septembrie 2009

Ice Age 3 - Cutia de 24 de ouă

Iată şi cutia de 24 de oua care poate fi folosită şi ca display cu noua serie Ice Age 3:

14 septembrie 2009

Maşini de curse (NV77-NV82) - Seria completă

În Kinder Surprise sezonul trecut a adus şi o frumoasă serie de şase maşini de curse. Ca în multe alte cazuri, au existat şi variante. Maşina NV081 s-a gasit atât cu autocolantele cu nr.17 cât şi cu autocolantele cu nr.11. De asemenea BPZ-urile au fost de trei feluri: simple cu maşina cu nr.17, simple cu maşina cu nr.11 şi cu hârtia de avertizare ataşată, aşa cum sunt cele din seria nouă acum în Kinder Joy. Succes în completarea seriei.

08 septembrie 2009

Open Season (2S 301 - 2S 310) - Seria completă

O altă serie inspirată din lungmetrajele de animaţie 3D este Open Season. Seria a apărut în Italia (unde s-a numit Boog & Elliot a caccia di amici), în Elveţia (unde s-a numit Jagd Fieber) şi în Grecia. Seria este foarte reuşită, mai ales poziţiile personajelor sunt inspirate. Multe din ele sunt adevărate monoblocuri (sunt realizate dintr-o singură bucată). Sezonul în care a apărut este 2006-2007. Succes în completarea colecţiei.

06 septembrie 2009

Cărticelele animate (DE56-DE59) - Seria scurtă

Ştiţi de câţiva ani ce înseamnă seriile scurte... În Kinder Joy sunt mai puţine jucarii din seria respectivă decât în Kinder Surprise şi sezonul acesta nu face excepţie. Probabil cea mai uşor de făcut serie în acest an în Kinder Joy este seria cărticelelor pentru că a fost redusă de la patru cărticele la doar... una. Deci doar DE56 în Kinder Joy din această serie.
Cărticelele animate nu sunt noi şi prezintă o mică animaţie când răsfoiţi cu viteză paginile. În general au două mici animaţii, depinde cum întoarceţi cartea. DE56 are două animaţii cu povestea animalelor detectiv.
Succes în a o găsi.

28 august 2009

Monştrii şi piraţii (Kinder Merendine) - Seria completă

După cum spuneam cu ceva vreme în urmă (sau cu câteva posturi în urmă :P) Monştrii şi Piraţii au apărut şi într-o altă serie Kinder, distribuită în Italia şi în Benelux în Kinder Merendine (un soi de gustări - mini checuri dacă vreţi). Încă câteva cuvinte despre Merende, înainte de a reveni la piraţi, acestea nu au surprize mereu, doar ocazional. În general sunt uşor de reperat în supermarketurile din Italia şi, dacă au surprize, sunt marcate ca atare. Merendinele sunt de mai multe feluri (Kinder Brioss, Kinder Frutta, etc.) Una din cele mai frumoase colecţii din Merendine este Golden Garfield, de asemenea au fost nişte colecţii superbe de carduri cu diferite personaje (Garfield, Simpsons, Incredibilii). Probabil voi mai reveni cu diferite serii pe blog.
Şi acum să ne întoarcem la Monştrii şi Piraţi. Seria din Merendine se compune tot din nouă personaje, care însă sunt 2D într-o scenă 3D dacă mă pot exprima aşa. Fiecare personaj are şi rol de zar, are un mini resort care învârte un plastic care poate arăta una din cele 6 cifre sau una din cele 3 desene. Ele se pot folosi pentru un joc a cărui hartă este în mod normal inclusă în pachetul Kinder (mie mi s-a întâmplat să iau doua Kinder Brioss care nu au avut hartă), iar ca pioni pot fi folosiţi piraţii din Kinder Joy (în Italia se găseau în Kinder Sorpresa).
Puteţi vedea mai jos această serie, care mie mi s-a părut foarte reuşită.
Şi, mai puteţi vedea cum arată seria dacă în locul personajelor 2D montăm personajele 3D în scenă (se potrivesc destul de bine):
Şi să nu uit. Schimb personaje din această serie şi hărţi pentru BPZ-uri (hârtiuţe cu instrucţiuni) în limba română de la seriile Magic Sport, Şcolarii năzdrăvani, Magic School, sau de la alte serii mai vechi. Daţi-mi un e-mail dacă vă interesează.

24 august 2009

Magic Sport 2 - Piesă specială - TT133

După cum vă povesteam în postul precedent elanul din seria Magic Sport 2 a apărut în Germania în cutii speciale şi un pic diferit (cu tricoul alb pe care scrie Elmo 08 - probabil ca se referă la Euro '08). Si BPZ-ul e diferit si prezintă atât pe faţă cât şi pe verso doar un singur personaj. Nu este o piesă foarte greu de găsit, vă urez succes în completarea seriei :-)

29 iulie 2009

Magic Sport 2 (TT124-TT133) - Seria completă

Magic Sport 2 este seria de vara trecută de la noi. Bine, în România nu s-a mai pus 2 pentru că seria Magic Sport din 2006 nu a ieşit şi în Kinder Joy. Trecând peste mărunţişuri este o serie care are ca temă fotbalul şi a ieşit ca urmare a Campionatului European din Austria şi Elveţia. Este compusă din 10 personaje, şi, ca fapt divers aceste 10 personaje s-au găsit şi pe nişte cartonaşe în Kinder Chocolate. Apropo, dacă are cineva cartonaşe de genul asta, sunt interesat, daţi-mi un e-mail. BPZ-urile la noi au fost diferite faţă de cele standard din Europa, deşi nu au numele personajului în schimb au seria trecută "Magic SPORT" şi http://www.kinder.ro/ spre deosebire de "Magic SPORT 2" şi http://www.magic-kinder.com/.
În Germania elanul (TT133) a apărut cu tricou alb în nişte pachete speciale. În plus, în Italia, Elveţia şi Germania seria a fost însoţită de câte două accesorii. Am să revin în alte posturi cu ele.

20 iulie 2009

Monştrii şi piraţii (NV105-NV113) - Seria completă

Ştiu că sunt prieteni care aşteaptă de mult acest post. Monştrii şi piraţii încă "ne mai bântuie ouăle" printre Looney Tunes şi până la urmă am decis ca e timpul să îi mai menţionez şi pe ei.
Această serie are până acum nu mai puţin de 17 variante de BPZ-uri din diferite ţări şi mă aştept ca acest număr să crească odată cu apariţia în ţările de peste oceane.
Să-i mai enumerăm odată cu numele româneşti (aproape în toate versiunile de BPZ-uri veţi găsi nume diferite pentru personaje) :
NV105 - Tanu Căpitanu
NV106 - Greta Sireneta
NV107 - Zos cel Fioros
NV108 - Sică Trăncănică
NV109 - Faru Corsaru
NV110 - Nina Azurina
NV111 - Dora Aurora
NV112 - Maru Coţcaru
NV113 - Craba Ros
MPG, creatorii jucăriilor pentru Ferrero au creat de asemenea un desen animat, păpuşi cu Monştrii şi Piraţii, un joc comercial...
Voi reveni curând cu alte detalii foarte interesante despre această serie. Printre altele veţi vedea aceleaşi personaje, dar alte surprize!!

19 iulie 2009

Nunta Happy Hippo (1999 - Seria completă)

Happy Hippo (Hipopotamii Fericiţi) sunt cele mai de succes personaje lansate de Ferrero încă din 1988. Protagonişti ai nu mai puţin de 7 serii până acum, hipopotamii se vor întoarce în toamna în Germania cu a 8 serie.
Nunta Happy Hippo este a şasea din serie şi a fost lansată doar în Germania în 1999. Seria este alcătuită din 14 personaje şi reuneşte nu numai figuri de hipopotami ci şi din alte serii de succes din Kinder Surprise lansate în anii 90.
Seria are BPZ unic pentru toate personajele.

24 iunie 2009

Papagallos - seria completă (TT301-TT309)

Un remake a seriei Los Papagalos din 2000-2002 care a circulat şi pe la noi, Papagallos ne propune 7 din cele 10 jucarii initiale, cu cateva retuşuri şi BPZ-uri in varianta standard pentru seria TT. Aceasta serie a ieşit în sezonul 2007-2008 în America Latina. O să revin mai pe larg cu seria iniţială atunci când o să o am completă.